Magia furnizată de “micul ecran” a evoluat de-a lungul timpului, astfel încât astăzi, datorită tehnologiei din ce în ce mai complexe, ecranul cu diagonala mică s-a transformat în ecrane cu display de tip LED, ULTRA 4K, 3D, OLED, LCD sau microLED.
Cele mai bune televizoare cu diagonală mică și medie (până la 108 cm)
LG OLED evo 42C31LA oferă imagini 4K Ultra HD pe un ecran OLED de 105 cm, cu Smart TV și 100 Hz pentru o experiență fluidă și vibrantă.
NEI 39NE4000 reprezintă o alternativă economică pentru televizoarele de brand, oferindu-i utilizatorului o experiență unică la un preț bun.
LED NEI 80 cm 32NE4000 HD este un televizor care aparține unui brand ce a făcut istorie în România având un potențial extraordinar de relaxare.
Recenzie: LG OLED evo 42C31LA – un televizor OLED compact cu imagine impresionantă
- Calitate excelentă a imaginii
- Negru perfect
- Răspuns rapid
- Design modern
- Preț mai ridicat
- Sunet mai slab
LG OLED evo 42C31LA este un televizor OLED compact de 42 de inci, care oferă o calitate excepțională a imaginii datorită tehnologiei OLED, ce asigură nuanțe perfecte de negru și culori vibrante. Cu o rezoluție 4K și o rată de reîmprospătare de 100 Hz, te vei bucura de o vizionare fluidă a filmelor, competițiilor sportive sau a jocurilor video. Datorită tehnologiei OLED, ai parte de unghiuri largi de vizualizare, ceea ce îl face ideal chiar și pentru spații mai mici.
Acest televizor este echipat cu toate funcțiile smart pe care le aștepți de la un televizor modern – suport pentru aplicații, control vocal și răspuns rapid datorită unui procesor puternic. Singurul punct mai slab ar putea fi sunetul mai puțin puternic, dar acesta poate fi îmbunătățit ușor prin adăugarea unui soundbar extern. Per total, este o alegere excelentă pentru utilizatorii exigenți care caută o calitate superioară a imaginii.
Recenzie: NEI 39NE4000 – cel mai bun televizor clasic
- Preț bun în perioada reducerilor
- Mufe 2x HDMI + 2xUSB
- Tunner bun pentru cablu TV
- Full HD 1080 px
- Nu este Smart TV
- Mici întârzieri la comenzi
NEI 39NE4000 se poziționează ca o alternativă bună (din punct de vedere al prețului și calității) la televizoarele de brand. Chiar dacă nu este un dispozitiv Smart, dispune de 2x mufe USB și 2x mufe HDMI pentru conectarea cu diverse dispozitive externe pentru redarea de conținut audio și video.
Consumul de resurse este foarte mic (33 kWh/1000 ore de funcționare), ceea ce îl face potrivit pentru cei care vor să economisească. Se numără printre cele mai populare modele de TV, recomandările utilizatorilor fiind preponderant pozitive (aproape 350 de păreri de 5 stele).
Recenzie: LED NEI 80 cm 32NE4000 HD – cel mai bun raport calitate-preț
- Funcționează perfect cu decoder HD
- Conectivitate foarte bună
- Full HD la 1080 pixeli
- Raport preț-calitate foarte bun
- Imaginea nu este perfectă
- Calitate scăzută a sunetului
- Nu este smart TV
LED NEI 80 cm 32NE4000 HD devine cu adevărat performant doar atunci când este cuplat cu un decodor HD, care îi permite să ruleze la 1080 pixeli. Chiar dacă nu este cel mai avansat tip de televizor de pe piață, cu siguranță că este unul dintre cele mai bune din categoria lui. Prețul este foarte avantajos, pentru această valoare primind un televizor care îți oferă o varietate de moduri de conectare (mufe HDMI, USB, mufă SCART, slot CI+, PC Audio În, AV În).
În lipsa caracteristicilor televizoarelor smart, acest model NEI este livrat cu un sistem audio stereo, cu o rezoluție de 1366 x 768 pixeli, funcție de teletext și OSD Language. Este încadrat în clasa de eficiență energetică A+, ceea ce înseamnă că este potrivit pentru persoanele care țin să economisească. În plus, prețul este super avantajos, fiindcă îți oferă posibilitatea de a achiziționa un produs de calitate la cea mai scăzută valoare. Ideal pentru cei care au un buget limitat!
Modele alternative televizoare cu diagonală mică și medie (până la 108 cm)
- Samsung 40J5200 este un televizor de clasă superioară, foarte apropiat de cel mai bine cotat produs din categorie, care are o diagonală de 100 cm, este Full HD și impresionează prin modurile de vizualizare și audio care sunt performante. Prețul reflectă cu adevărat nivelul superior în ceea ce privește calitatea acestui produs, per ansamblu acesta fiind un competitor de temut pentru ocuparea primei poziții în topul performanței.
Cele mai bune televizoare cu diagonală mare (peste 120 cm)
Cu o diagonală de 164 centimetri, LG OLED55C11LB este un televizor care oferă o experiență unică de calitate a vizionării a filmelor și meciurilor.
Samsung LED 65CU7172, model 2023, cu diagonala de 163 cm, oferă rezoluție 4K Ultra HD, Smart TV și tehnologie LED pentru imagini clare și detaliate.
LG LED 55UR78003LK este un televizor de 139 centimetri, smart și 4K ultra HD care îți va înfrumuseța experiența de vizionare a programelor favorite.
Recenzie: LG OLED55C11LB – cel mai bun televizor smart cu ecran OLED
- Claritate extraordinară a imaginii
- 4K ultra HD
- Sunet surround
- Experiență unică pentru gameri
- Asistent vocal inteligent
- Meniul complex poate fi greu de înțeles la prima utilizare
LG OLED55C11LB este o adevărată bijuterie pentru orice locuință. Culorile sunt vibrante și fiecare detaliu este absolut excelent. Tehnologia OLED, specifică acestui tip de televizor, oferă milioane de pixeli autoiluminați. Astfel, este redusă lumina albastră obositoare pentru ochi, iar imaginea este clară. De asemenea, trebuie specificat și faptul că negrul este cu adevărat negru, ceea ce face orice vizionare de filme și seriale o experiență cinematografică. Iar atunci când te uiți la meciuri, ai impresia că ești pe stadion, datorită clarității imaginii.
Sunetul surround este și el o calitate notabilă a acestui televizor. Redarea 4K ultra HD, de asemenea, trebuie menționată. Asistentul vocal inteligent, te ajută să cauți filmele și jocurile mai repede sau să pui pauză atunci când ai nevoie. Platforma de gaming integrată este un avantaj pentru cei care își petrec timpul liber în fața consolei de jocuri. Desigur, un televizor performant vine cu un meniu pe măsură. Deci trebuie să citești instrucțiunile pentru a-i cunoaște toate funcțiile.
Recenzie: Samsung LED 65CU7172 – televizor LED 4K cu ecran mare și funcții smart
- Ecran mare
- Culori vii
- Interfață Smart rapidă
- Preț accesibil
- Sunet mediu
- Rată de reîmprospătare modestă
Samsung LED 65CU7172 este un televizor ideal pentru cei care doresc un ecran mare la un preț accesibil. Cu o diagonală impresionantă de 163 cm și o rezoluție 4K Ultra HD, acest model oferă imagini clare și culori vibrante, perfecte pentru filme și emisiuni TV. De asemenea, interfața Smart este ușor de utilizat, oferind acces rapid la aplicațiile tale preferate, cum ar fi Netflix și YouTube.
Deși televizorul are un design modern și o performanță solidă pentru prețul său, trebuie să ții cont că sunetul integrat este mediu și rata de reîmprospătare de 60 Hz este mai potrivită pentru utilizare generală, fără pretenții de gaming avansat. Cu toate acestea, raportul calitate-preț rămâne excelent pentru dimensiunea și funcționalitățile oferite.
Recenzie: LG LED 55UR78003LK – televizor LED 4K cu funcții Smart și imagine clară
- Rezoluție 4K clară
- Interfață Smart intuitivă
- Preț accesibil
- Culori vii
- Rată de reîmprospătare de 50 Hz
- Sunetul poate fi îmbunătățit
LG LED 55UR78003LK este un televizor LED de 55 inci care oferă o rezoluție 4K impresionantă și culori vii, ideale pentru vizionarea filmelor și a conținutului în streaming. Cu o diagonală de 139 cm, acest model este potrivit pentru camere de dimensiuni medii și mari. Interfața Smart este rapidă și ușor de utilizat, permițând accesul la aplicații populare precum Netflix, YouTube și altele.
Deși oferă o calitate bună a imaginii și un preț accesibil, rata de reîmprospătare de 50 Hz poate să nu fie suficientă pentru cei care caută o fluiditate excelentă în jocuri sau conținut sportiv rapid. De asemenea, sunetul ar putea fi îmbunătățit, dar poate fi completat cu un soundbar extern pentru o experiență audio mai bună. În ansamblu, este un televizor excelent pentru utilizatorii obișnuiți care își doresc un raport calitate-preț foarte bun.
Cum alegem un televizor de calitate?
Este posibil să consideri că alegerea unui televizor este o operațiune banală, pe care o poate realiza orice persoană, numai că, atât timp cât nu respecți întrunirea caracteristicilor următoare, alegerea ta nu o să fie cea corectă. Cu toții poate că ne alegem televizoarele după criteriul brandului și al prețului, numai că aceste trăsături nu sunt întotdeauna relevante și nici nu ne ajută să luăm decizia cea mai avantajoasă pe termen lung.
Privește televizorul pe care îl achiziționezi nu doar ca o sursă de distracție, ci precum o investiție, care trebuie să dispună de o serie de caracteristici de natură să-ți ofere posibilitatea de a-l utiliza pentru o perioadă de timp cât mai îndelungată.
Tocmai pentru că televizorul, așa cum îl știam noi, s-a transformat complet, este din ce în ce mai dificil să alegi modelul corespunzător. De aceea, pentru a realiza acest lucru este nevoie ca viitorul tău televizor să beneficieze de cât mai multe caracteristici care să-ți permită să-l utilizezi pentru o perioadă cât mai îndelungată.
Acum televizoarele nu mai au simplu rol de a reda imaginile transmise de la distanță, ci este o modalitate interactivă de a comunica cu restul lumii, de a transmite la rândul tău imagini, videoclipuri sau conținut variat prin intermediul funcțiilor inteligente integrate în ultimele modele de SMART TV.
Din moment ce vei face alegerea corectă, te vei putea nu doar bucura de multiple avantaje, ci și de un produs care dispune de o tehnologie de clasă superioară, care va rezista în timp și va avea un nivel de compatibilitate ridicat cu ceea ce urmează să fie lansat în viitor în materie de televiziune.
Distanța de vizionare
Este unul dintre cele mai importante criterii de alegere a televizorului pentru că în acest mod vei știi cum să-ți protejezi ochii în timpul utilizării acestuia. Reține că distanța dintre punctul în care este amplasat televizorul și locul din care se efectuează vizionarea este foarte importantă pentru că o diagonală mai mare într-un spațiu redus ca dimensiuni și cu o distanță de vizionare mică îți va afecta acuitatea vizuală pe termen lung.
De exemplu, în cazul televizoarelor cu o diagonală mică și medie (până în 108 cm) este necesară o distanță de vizionare cuprinsă între 1 m – 1, 75 m și 2, 5 m-5 m. În ceea ce privește televizoarele cu diagonală mare (peste 120 cm) distanța trebuie să fie între 1, 9 m și 5, 5 m.
Tipul de televizor
Ai de optat între categoria televizoarelor non-smart și a celor smart, diferența fiind oferită de prezența unor caracteristici care îți permit să ai la dispoziția ta conținut online direct pe ecranul televizorului. De asemenea, prețul este diferit în funcție de categoria din care face parte acest dispozitiv, așa că trebuie să fii foarte atent în momentul în care faci alegerea. De asemenea, în cadrul acestei categorii trebuie să ții cont de faptul că ai la dispoziție posibilitatea de alege între televizoare LED, OLED, 3D, micro LED sau ULTRA 4K, fiecare dintre acestea oferindu-ți diferite beneficii:
- Tehnologie de iluminare diferită
- Număr crescut de pixeli
- Număr sporit de culori și nuanțe
- Caracteristici de vizualizare performante
- Redare diferite formate audio
Rezoluția televizorului
În funcție de această trăsătură, televizorul pe care îl vei achiziționa va beneficia de o imagine cât mai apropiată de perfecțiune și va fi o încântare vizuală.
- Rezoluția de 1280×720 pixeli înseamnă HD Ready
- Rezoluția de 1920×1080 pixeli echivalează cu Full HD
- Rezoluția de 3840 x 2160 pixeli înseamnă Ultra HD 4K
Contrastul, rata de refresh și procesorul video
Aceste caracteristici îi conferă televizorului o imagine îmbunătățită și care îți permite să te bucuri de o vizualizare la maximul de calitate posibil. Tehnologiile de ultimă generație, așa cum sunt cele din categoria Clear Motion contribuie din plin la redarea unor imagini realiste, la eliminarea oricărei urme de impuritate și la crearea imaginii perfecte.
Sistemul audio
Cu siguranță că îți dorești ca televizorul tău să nu mai aibă sunet mono, așa că stereo trebuie să fie minimul acceptat în ceea ce privește această caracteristică. Dar, dacă îți dorești calitate maximă, atunci Dolby Digital Pulse sau True Surround Sound sunt normele pe care trebuie să le dețină viitorul tău televizor. Desigur, prezența unor porturi dedicate ieșirilor și intrărilor audio îți vor permite să conectezi televizorul la o stație cu sub-woofer, ceea ce îți va oferi un sunet cu adevărat special.
Nivelul de conectivitate
Redarea de conținut multimedia, interacțiunea cu dispozitivele mobile sau internetul direct pe televizor sunt câteva dintre caracteristicile pe care trebuie să le iei în considerare atunci când trebuie să-ți achiziționezi viitorul televizor. Urmărește ca dispozitivul tău să aibă prezentă funcția de Wi-Fi integrat, dar și pe cea de tunerul digital DVB-C, precum și orice alte tehnologii care oferă un plus de calitate conectivității.
Funcțiile speciale
Fiecare brand dispune de o tehnologie sau funcții speciale, care le oferă produselor lor acel element necesar pentru a face diferența în favoarea acestora. De la Asistență Vocală, vizualizare 3D, 4K sau 8 K și până la aplicații dedicate, aceste funcții reușesc să contribuie la crearea unui produs de calitate superioară, care iese în evident mult mai bine decât alte produse.
Garanția
În general, durata de garanție pentru aceste produse este de 24 de luni, dar, majoritatea brandurilor oferă cel puțin o garanție de 5 ani de funcționare în condiții de maximă exploatare și la maximul de calitate.
Brandul producător
Este acel criteriu la care majoritatea cumpărătorilor se raportează atunci când își achiziționează televizoarele, dar care nu trebuie să primeze, pentru că există o serie de produse care sunt realizate în colaborare între marile companii producătoare (joint venture), care prezintă avantaje mult mai atractive. Este de preferat un televizor de brand dat fiind faptul că producătorul oferă acces la tehnologii proprii, unice și care oferă un plus de valoare produsului, precum și o garanție extinsă pentru folosirea televizorului.
Prețul
Achiziționează-ți televizorul bazându-te pe caracteristicile acestuia, mai degrabă decât pe preț, pentru că majoritatea comercianților îți oferă acum promoții și reduceri masive de prețuri, care îți pot facilita obținerea unui produs de calitate superioară la un preț super accesibil.
Reține aceste caracteristici atunci când îți vei alege viitorul televizor și încearcă să-ți achiziționezi un dispozitiv care să întrunească majoritatea acestor trăsături. Alege oricare dintre modelele recomandate anterior și, cu siguranță, te vei bucura de o experiență vizuală cu adevărat încântătoare de fiecare dată când vei deschide televizorul!
Descoperă avantajele oferite de un televizor cu diagonal mare în videoclipul următor și alege întotdeauna un produs care să se încadreze în tendințe: