Top 10 smartwatch în 2025 – Ghid de selecție
Dacă ești pasionat de tehnologie, un ceas smartwatch n-ar trebui să lipsească din colecția ta. Au devenit în ultimii ani nu doar simple accesorii pe care purtătorii le pot asorta cu ținutele lor, ci și o extensie în operarea gadgeturilor preferate, principalul dispozitiv cu care e asociat fiind telefonul mobil.
Cele mai bune ceasuri smart
Smartwatch Garmin fenix 8
Tip smartwatch: Pentru sportivi |Material carcasă: Slate Gray |Sistem de operare compatibil: Android/iOS |Culoare: Slate Gray/Negru |Tip display: AMOLED, 1,4", Rotund |Autonomie: până la 384 h |Curea: Silicon |Funcții: Rezistent la apă (10 atm), GPS, GLONASS, difuzor și microfon, lanternă LED, Garmin Pay |Dimensiune carcasă: 47 mm |Preț: 4.959 Lei
- Ecran AMOLED de înaltă calitate
- Difuzor și microfon încorporate
- Lanternă LED integrată
- Design robust cu rezistență la 10 atm
- Rutare dinamică dus-întors
- Antrenamente specifice pentru diverse sporturi
- Preț potențial ridicat
- Dimensiune care poate fi mare pentru unii utilizatori
Garmin Fenix 8 este un smartwatch premium, ideal pentru cei care iubesc aventurile în aer liber, sportul și monitorizarea sănătății. Cu un ecran AMOLED de 47 mm, oferă o claritate excepțională și un design elegant în culoarea Slate Gray, completat de o brățară confortabilă din silicon negru. Acest ceas este perfect atât pentru activități intense, cât și pentru purtarea zilnică.
Funcțiile de top, precum monitorizarea ritmului cardiac, GPS ultra-precis și modurile de antrenament avansate, fac din Garmin Fenix 8 un aliat de încredere pentru performanțele tale sportive. În plus, este rezistent la apă și vine cu o mulțime de funcții pentru drumeții, alergare, ciclism și multe altele. Dacă îți dorești un ceas robust, dar elegant, care să îți ofere toate datele de care ai nevoie, Fenix 8 este alegerea potrivită.
Un alt punct forte este durata mare de viață a bateriei, astfel încât nu trebuie să-ți faci griji că va rămâne fără energie în timpul aventurilor tale.
Noul Garmin Fenix 8 se poziționează ca un companion ideal pentru sportivii și aventurierii care nu vor să facă compromisuri în ceea ce privește tehnologia și durabilitatea. Cu o combinație de funcții avansate și un design robust, acest smartwatch este pregătit să facă față oricărei provocări, fie că este vorba despre antrenamente intense sau aventuri în natură.
Apple Watch SE (2023)
Tip smartwatch: Casual/Sport |Material carcasă: Aluminiu |Sistem de operare: iOS |Culoare: Midnight |Tip display: Digital, Dreptunghiular |Autonomie: 18 ore |Curea: Silicon |Funcții: Rezistent la apă 50m, GPS, Microfon, SOS Emergency, Speaker, Apple Pay |Dimensiune carcasă: 40 mm |Preț: 1249 Lei
- Raport calitate-preț excelent
- Design elegant și versatil
- Rezistență la apă până la 50m
- Funcții avansate de fitness și sănătate
- Integrare perfectă cu ecosistemul
- Apple Opțiuni carbon-neutre
- Compatibil doar cu iPhone
- Autonomie limitată la 18 ore
- Lipsă Always-On Display
Apple Watch SE (2023) este alegerea ideală pentru cei care își doresc un smartwatch performant, dar și elegant. Cu o carcasă din aluminiu Midnight de 40 mm și o brățară sportivă Midnight Sport Band, acest ceas aduce un design modern și confortabil, perfect pentru purtarea zilnică sau în timpul activităților sportive.
Dotat cu funcții avansate de monitorizare a sănătății, precum ritmul cardiac și detectarea căzăturilor, Apple Watch SE este partenerul perfect pentru un stil de viață activ. De asemenea, integrarea cu ecosistemul Apple îl face ușor de folosit împreună cu iPhone-ul tău, permițându-ți să primești notificări, să controlezi muzica și multe altele direct de pe încheietură.
Cu GPS integrat, Apple Watch SE îți monitorizează traseele și antrenamentele fără a avea nevoie de telefon, iar durata bateriei este suficientă pentru o zi plină de activități. În concluzie, acest ceas oferă performanță, stil și funcționalitate, toate într-un pachet accesibil, ideal pentru utilizatorii care își doresc tehnologie de vârf la un preț mai rezonabil decât modelele premium.
Redmi Watch 4
Tip smartwatch: Casual/Sport |Material carcasă: Aliaj de aluminiu |Sistem de operare compatibil: iOS 12, Android 8.0 |Culoare: Negru |Tip display: AMOLED, 1,97", 60Hz |Autonomie: 20 zile (480 ore) |Curea: Poliuretan termoplastic |Funcții: Busola, GLONASS, Rezistent la intemperii, Galileo, Ritm cardiac, GPS |Dimensiune carcasă: 47.5 x 41.1 |Preț: 449 Lei
- Ecran AMOLED mare de 1,97" cu rată de reîmprospătare 60Hz
- Autonomie impresionantă de 20 zile
- Corp din aliaj de aluminiu și selector rotativ din oțel inoxidabil
- Peste 150 de moduri de antrenament
- Design modular cu schimbare ușoară a curelei
- Senzori multipli pentru monitorizare completă
- Dimensiuni relativ mari, pot fi nepotrivite pentru încheieturile subțiri
- Lipsa NFC pentru plăți contactless
Redmi Watch 4 se prezintă ca o evoluție semnificativă în seria de smartwatch-uri Redmi, aducând îmbunătățiri notabile atât în design, cât și în funcționalitate.
Cu un design elegant și un ecran generos, Redmi Watch 4 Black este ideal atât pentru activitățile zilnice, cât și pentru antrenamentele tale. Ecranul său clar și vibrant îți permite să vezi toate informațiile esențiale direct de pe încheietură.
Acest ceas inteligent vine cu funcții avansate de monitorizare a sănătății, precum monitorizarea ritmului cardiac și a somnului, oferindu-ți o imagine detaliată asupra stării tale de sănătate. În plus, cu ajutorul GPS-ului integrat, vei putea urmări traseele de alergare sau mers fără a fi nevoie de telefon. De asemenea, Redmi Watch 4 îți permite să primești notificări de pe telefon, să controlezi muzica și chiar să îți personalizezi interfața cu multiple teme și stiluri.
Un alt punct forte este autonomia bateriei, care îți oferă mai multe zile de utilizare cu o singură încărcare. Deși dimensiunile sale ar putea fi considerate mari pentru unii utilizatori, multitudinea de funcții și calitatea construcției fac din Redmi Watch 4 o alegere demnă de luat în considerare în segmentul său de preț. Dacă cauți un smartwatch fiabil și bine echilibrat între funcționalitate și preț, Redmi Watch 4 este o alegere excelentă pentru tine.
Cum să alegi cel mai bun smartwatch
Chiar dacă te-au uitat de câteva zeci de ori în magazine ca să vezi ce modele de smartwatch există și ce a mai apărut nou, ori să ceri sugestii de la apropiați, e normal să-ți fie greu să iei o decizie finală. Mai există și situația în care prrietenii de exemplu, vor vorbi despre experiența lor personală care poate fi distinctă de nevoile și cerințele tale de la un ceas smart.
Și astfel, cel mai bun lucru pe care-l poți face în acest moment ca să fii sigur că cumperi unul din cele mai bune smartwatch damă sau bărbați, e să arunci un ochi peste ghidul pe care-l găsești în rândurile următoare. Cuprinde toate informațiile tehnice și aspecte care te vor ajuta să înțelegi mai bine ce îți dorești de la ceasul tău, pe limba ta.
Dimensiune și design
Într-o foarte mare măsură, alegerea dimensiunii și a designului sunt lucruri relativ personale, ce țin de gustul fiecăruia. De exemplu, dacă vrei să faci cadou un smartwatch damă unei persoane care iubește acesoriile roz, un ceas în această culoare va fi o adevărată surpriză.
Însă, privind cele două caracteristici din alt punct de vedere, îți putem oferi câteva sfaturi utile. Spre deosebire de ceasurile de bărbați, cele de damă sunt în general de dimensiuni mai mici, mai robuste, întru tocmai să îmbrace corespunzător încheietura fină. Iar când vorbim de modele unisex, vei găsi și ceasuri mai mici, dar și mai mari.
La descrierea ceasurilor este prezentată adesea dimensiunea ecranului în milimetri sau inch, la care se adaugă alți câțiva milimetri pentru carcasă. Dacă îți e mai ușor să lucrezi cu un ecran mare și ai o mână generoasă, caută un ecran mai mare și viceversa. Poți inclusiv să-ți măsori încheietura ca să te aisguri că ceasul nu e mult prea mare pentru nevoile și gusturile tale.
Cât despre design și culoare, gândește-te când și cum îl vei purta. Anumite culori pot fi dificil de asortat cu anumite ținute. Dacă vrei o nuanță versatilă te poți orienta către un ceas alb, negru sau maro. Iar pentru o garderobă monocromă poți opta inclusiv pentru o nuanță complementară care să le pună în valoare.

Material și durabilitate
Pentru a te bucura de un smartwatch cât mai mult timp vei avea nevoie să te asiguri că materialele din care e confecționat sunt de calitate. Și putem recomanda la acest capitol acele ceasuri inteligente din titan care vor fi printre cele mai bune din punct de vedere al durabilității. Minusul e faptul că acestea pot fi grele și nu întru tocmai pentru oricine. O alternativă pot fi și cele din otel inoxidabil sau inox.
Materialul curelei ține de pretențiile proprii, de estetică, dar și de particularitățile pielii. De exemplu, dacă ai o serie de alergii cunoscute la diferite materiale și metale, ar trebui să-ți orientezi atenția către un smartwatch cu curea de piele sau de silicon.
Durabilitatea este dată și de certificarea care atestă rezistența la apa, de care vei avea nevoie să faci față atunci când ceasul intră voit sau accidental în contact cu apa. Îți recomandăm totuși să te ferești de mediile umede și să alegi un ceas cu o rezistență la o adâncime cât mai mare a apei. Îți amintim să verifici și rezistența la praf și la zgârieturi care sunt printre cele mai întâlnite incidente ale unui utilizator de ceas smart. Bineînțeles, cu cât ceasul este mai bine făcut, cu atât va trebui să scoți din buzunar și o sumă mai mare de bani dat fiind că un astfel de gadget va fi o investiție pe termen lung.
Display
Display-ul ceasului poate fi rotund, ideal pentru încheieturile mici sau pătrat, pentru cele alungite , groase. Nu e un aspect universal valabil. Dar mai importantă e tehnologia prin care e realizat, respectiv tipul ecranului. Smartwatch-urile cu ecran IPS sunt cele mai frecvent întâlnite și avantajoase la preț. Însă, cu cât ecranul e mai performant - AMOLED, OLED, etc. cu atât ceasul va fi mai rezistent și culorile se vor vedea mai bine. Desigur, va însemna și un compromis financiar.
Funcții
Funcțiile smartwatch-ului sunt menite să-ți simplifice viața și arată o mare parte a potențialului pe care-l are. Cu cât sunt mai multe, cu atât ceasul poate fi mai util, în contextul în care ești ferm convins că le vei folosi pe toate sau marea majoritate. Astfel, vei găsi ceasuri care-ți pot monitoriza somnul, pașii, nivelul de oxigen din sânge și numărul caloriilor consumate/arse etc.
Îți dorești mai cu seamă un ceas de calitate cu o brățară fitness conceput special pentru atleți? Verifică secțiunea noastră cu TOP 5 brățări sport.
Compatibilitate și suport tehnic
Pentru a-ți opera telefonul cu succes trebuie să te asiguri înainte de toate că nu achiziționezi un ceas smart la întamplare, ci unul compatibil cu telefonul tău din mai multe puncte de vedere. De exemplu, anumiți producători creează smartwatch-uri exclusiv pentru telefoane comercializate de aceștia, lucru la care ar trebui să te aștepți dacă te interesează de exemplu, un smartwatch Apple, aspect opus pentru un smartwatch Huawei care e compatibil cu mai multe mărci de telefoane și platforme de operare.
De asemenea, anumite ceasuri smart sunt compatibile exclusiv cu anumite versiuni de Android/iOS/Windows, așa că ar trebui să te informezi și cu privire la acest aspect pentru a te asigura că versiunea de operare a telefonului este compatibilă cu cea a smartwatch-ului.
Se mai adaugă și partea de suport tehnic, la care ar trebui să găsești ajutor dedicat în cel mai scurt timp de fiecare dată când întâmpini o problemă, dar și următoarele.

Plăți cu telefonul
Gadgeturile lansate pe piață în ultimii ani pun la dispoziția utilizatorilor funcția de plată cu telefonul mobil sau cu smartwatch-ul, lucru posibil prin intermediul funcției NFC. Sigur, nu orice ceas smart vine cu această funcție, iar dacă vrei să-ți gestionezi și tu mai simplu plățile fără să fii nevoit să scoți cardul sau telefonul de fiecare dată din geantă când ești la cumpărături, poți alege un smartwatch femei sau bărbați care să dispună de această funcție.
Memorie internă și RAM
Vei descoperi în lista specificațiilor tehnice pentru o parte din ceasurile smart și o serie de detalii privind memoria internă, respectiv cea de rulaj a sistemului. Smartwatch-urile compactează telefoanele mobile și astfel, necesită cele două tipuri de memorii ca să funcționeze corespunzător. Dacă alegi un ceas pe care să-l folosești în cea mai mare parte a timpului și pe care să descarci tot felul de aplicații, să folosești diferite unelte, îți va fi de ajutor fie un ceas cu o memorie internă mare, fie unul căruia i se poata atașa un card SD. Cât despre memoria RAM, cu cât aceasta e mai mare, cu atât operarea sistemului va fi mai fluidă, lipsită de blocaje sau întârzieri de răspuns la comenzi.
Autonomia ceasului smart
Bateria variază de la un ceas la altul. Iar dacă ești o persoană activă, cel mai bun ceas pentru tine trebuie să aibă o autonomie suficient de mare încât să nu fii nevoit să-ți faci întotdeauna griji că vei rămâne fără, fix atunci când ai mai mare nevoie. Cele mai bune ceasuri smart au o autonomie de peste 50-70 ore echivalentul a aproximativ 3-4 zile, versiunile premium depășind chiar și 300 ore.

Brand
Pe lângă decizia personală și înclinația față de un brand consacrat, dar și aspectele ce țin de sistemul de operare și compatibilitatea dintre dispozitive, ar mai trebui să știi că, brandurile de renume au tendința de a investi deseori în materiale premium și funcții inovatoare. Cele no-name sunt mai accesibile, dar e foarte puțin să se ridice la așteptările unui smartwatch Samsung la care putem aminti a exemplu de colecția Galaxy Watch. Chiar dacă alegerea unui smartwatch de top, cel mai scump, n-o să reflecte calitatea, durabilitatea sau nevoile personale, știm că brandurile cunoscute excelează din anumite puncte de vedere, lucru pe care-l vei observa și tu cu primele teste.
Cât costă cel mai bun smartwatch?
Nu am putea spune cu precizie că ar trebui să-ți setezi o anumită sumă pe care s-o investești la achiziția unui smartwatch. Dar în funcție de intervalul de preț în care se situează, îți poți face o idee în ceea ce privește calitatea la care ar trebui să te aștepți.
Smartwatch până în 300 lei
Pentru un buget de până la 300 lei în care vei găsi multe opțiuni în general no-name, te poți aștepta la un ceas smart din materiale ușoare însoțit de funcții de bază precum: pedometru, monitorizare ritm cardiac, conetivitate bluetooth, notificare Social Media etc. Aspectul va fi desigur, unul pe măsură.
Smartwatch cu preț cuprins între 300-1000 lei
În această categorie de preț încep să-și facă resimțită apariția ceasurile ce aparțin de firme consacrate în tehnologie sau în domeniul accesoriilor, dar și ceasuri caracterizate prin rafinament, eleganță și funcții mult mai numeroase. Accentul pe detalii și din punct de vedere tehnic va fi ușor de remarcat.
Smartwatch cu preț cuprins între 1000-2000 lei
Garmin, OPPO, FitBit, Huawei - sunt doar câteva dintre mărcile de top care-și fac resimțită prezența în acest interval de preț. Accentul asupra unor materiale rezistente și a ceasurilor cu design/funcții premium e tot mai întâlnit, diferențe semnificative față de opțiunile mai accesibile fiind și la calitatea ecranului sau la autonomie.
Smartwatch-uri peste 2000 lei
Modelele ce depășesc 2000 lei sunt pentru cei care nu se mulțumesc cu puțin și nu vor să facă compromisuri atunci când își cumpără un nou gadget. Se regăsesc și ceasuri inteligente unicate, de colecție, care s-au lansat în ediție limitată, până la ceasuri dedicate celor care au cu adevărat un stil de viață activ sau vor un ceas de top.
Cauți trucuri utile pentru a alege un ceas inteligent pentru copii? Le poți găsi în acest articol: Cele mai bune ceasuri smartwatch pentru copii.
Acestea fiind zise, nu mai rămâne decât să-ți pregătești lista de cumpărături și să te asiguri că faci alegerea care te reprezintă pe deplin. Aruncă un ochi și în magazinele online unde poți găsi mai multe modele de ceasuri smart, chiar și în exclusivitate, imediat ce s-au lansat la producători. Tot aici poți găsi și promoții sau oferte mai avantajoase, reduceri variate, iar ceasul ales va fi livrat acasă fără să mai pierzi timp în magazine, în aglomerație, unde și opțiunile sunt limitate.

1.

2.

3.

4.

5.

Editor

Numele meu este Alexandra Enache și sunt copywriter & content writer cu peste 13 ani de experiență. Am colaborat cu branduri precum Notino.ro, Drool.ro și Mindblower, creând conținut pentru bloguri, presă, descriere de produse și material vizual. De mai bine de un an, sunt partener activ pentru Testado.ro, contribuind la îmbunătățirea vieții utilizatorilor prin ghiduri utile. Am studiat Ingineria și Protecția Mediului și Managementul Protecției Mediului, dar pasiunea pentru scris și SEO m-a dus pe drumul de freelancer. Pe lângă creația de conținut, sunt și UCG Content Creator, lucrând cu branduri mari precum VitaMIX și Garnier. Am obținut distincții la competiții internaționale, iar în 2021 am urmat cursuri de Beauty Vlogging by L’Oreal.
Expert

În spatele fiecărui articol al meu stau pasiunea pentru detalii și dorința de a găsi cel mai bun. Odinioară comparam ore întregi produse doar pentru mine, iar astăzi vă transmit experiențele mele. Când nu scriu, mă veți găsi creând noi bunătăți în bucătărie, înconjurată de familie, cu pisicile în poală sau cufundată în melodii de jazz la vreun concert, unde îmi găsesc inspirația.




